Anastasia Beverly Hills, regina (româncă) a sprâncenelor - Mixità

Lifestyle30/11/2019Anastasia Beverly Hills, regina (româncă) a sprâncenelor

SHARE

 

Într-o zi frumoasă de toamnă, în plin centrul Romei, pe Via del Corso, sute de fani, marea majoritate italieni, au venit să o vadă şi să o salute ​​pe Anastasia Soare, fondatoarea româncă a brandului„Anastasia Beverly Hills”, considerată de actrițele hollywoodiene și de personaje precum Oprah Winfrey sau Kim Kardashian drept „Regina sprâncenelor”. Inclusă în 2019 de revista Forbes în lista celor mai bogate și mai influente “self made women” din lume, Anastasia a venit în Italia pentru a lansa o nouă linie de make up la unul din cele mai renumite magazine cu produse cosmetice.

Printre tinerele care au stat la coadă ore întregi pentru a face o fotografie cu celebra româncă, s-au numărat și numeroase influencer care urmăresc de ani de zile  stilul și sfaturile de machiaj ale Anastasiei, în special pentru a-și contura sprâncenele, a-și evidenția privirea sau a obține un contur perfect cu paletele multicolore. „Am vrut să vă salut pe toate și să vă spun cât de norocoase sunteți că locuiţi la Roma, cel mai frumos oraș din lume. Am venit special pentru voi, pentru că voi reprezentaţi inspirația mea și vă rog să continuaţi să-mi fiţi alături. Vă iubesc!”, le-a spus Anastasia fanilor săi italieni.

Frumoasă şi elegantă la 60 de ani, vedeta produselor cosmetice este îndrăgită în întreaga lume nu numai pentru produsele pe care le-a creat, ci și pentru relația specială cu fanii ei, în special cei de pe Instagram, unde contul companiei sale are aproape 20 de milioane de followers. Printre cei mai cunoscuți followers din Italia, se numără  celebrele Mara Venier, Simona Ventura sau Alessia Marcuzzi.

Cine este Anastasia Soare? Cunoşteam povestea ei cu mulți ani în urmă, când Anastasia nu era şi o regină a reţelelor sociale, dar vedete precum Cindy Crawford și Naomi Campbell o considerau deja un guru al frumuseții și îi cereau sfatul pentru a-și crea un look fantastic.

Născută în Constanța, a reușit să emigreze în 1989 în Statele Unite, din dorința de a pune în practică regulile proporțiilor aplicate în cosmetică, reguli pe care le-a perfecționat studiind arta, arhitectura și designul în România. După ce a lucrat ca estetician, și-a deschis primul centru de înfrumusețare în Beverly Hills și, datorită clientelor celebre, afacerea a decolat. Ulterior şi-a lansat primele sale produse de îngrijire și machiaj pentru sprâncene, iar brandul care îi poartă numele a devenit celebru și apreciat.

Adevăratul salt în popularitate la nivel mondial l-a făcut atunci când a început să-şi promoveze produsele  pe reţelele de socializare, devenind un punct de reper pentru tineri din toate țările.

Chiar şi fiica mea, adolescentă născută în Italia, cu o pasiune pentru modă și machiaj, o urmărește pe Instagram și cunoaște toate nuanțele paletelor sale și faimoasa “golden ratio”, regula proporțiilor pentru a defini sprâncenele. Când i-am spus că în spatele brandului ABH se află o femeie de origine română, a fost curioasă să descopere calea care a dus-o spre succes. Așadar, am mers și noi la boutique-ul de pe Via del Corso, iar fiica mea a salutat-o ​​cu „Buna ziua, Anastasia”, în limba română. Anastasiei i s-a luminat privirea la auzul salutului, iar zâmbetul ei a fost imortalizat, evident, într-un “selfie” de zile mari!


Miruna Cajvaneanu

Giornalista e blogger